Hard day (1)

2016/04/20
2

Viaţa e întotdeauna plină de surprize, de evenimente neprevăzute. Că dacă n-ar fi aşa, ce „farmec” ar mai avea. Unele surprize sunt plăcute, ne ridică moralul, ne fac să fim fericiţi, împliniţi. Unele sunt mai puţin plăcute, ne dau bătăi de cap, ne pun la încercare. Altele însă pot fi dramatice. Sunt cele care ne marchează şi lasă urme.

În ultimele zile ale lui decembrie 2015, pe când toată lumea era preocupată de bilanţuri de final de an, de petrecerile de Crăciun şi Revelion, suntem puşi în temă că lucruri mari se vor anunţa în primele zile ale lui ianuarie. Şi aşa a şi fost: încă o achiziţie, urmată de cireaşa de pe tort, o fuziune. Astfel, în urma acestor tranzacţii, am ajuns dintr-o dată cea mai mare companie mondială în domeniu.

Lipsit de experienţa unor astfel de evenimente, pe de-o parte, şi prins fiind cu derularea activităţilor curente, pe de altă parte, nici nu m-am gândit şi la posibile efecte secundare ale acestei fuziuni. Asta până acum câteva săptămâni în urmă, când s-a dezlănţuit coşmarul…

O dimineaţă banală, la fel ca oricare alta. Ajung primul la servici, apoi rând pe rând apar şi ceilalţi colegi, mai puţin unul şi care lucra de acasă în ziua respectivă. În jur de ora 9 îl văd pe şeful ca iese din birou. Câteva minute mai târziu se întoarce şi se opreşte lângă cuburile noastre, ca atunci când are ceva să ne spună. Se uită la noi, apoi ridică mâna în care ţinea un dosar: „Guys, I have something to tell you. I just got laid off… after thirteen years in this company…”

Speechless.

Ce? Cum? 😯

„Redundant…”

Ne uitam unii la alţii şi nu ne venea să credem. WTF is going on here? Apoi unul dintre colegi se ridică şi pleacă fără să spună o vorbă. Urmărindu-l cu privirea vedem că intră în biroul resurse umane. Câteva minute mai târziu se întoarce agale, fluturând un dosar: „Me too…”

N-apucam să schimbăm nici două vorbe că auzim un telefon sunând. Era telefonul colegului lipsă, dar care lucra de acasă. Ne apropiem şi ne uităm pe display: HR. Human Resources… Urma

Atunci am înţeles că treaba e groasă rău. Mii de gânduri mi-au năvălit în minte iar inima mi-a luat-o complet razna, mai ceva ca în timpul unei partide de sex. M-am întors la computerul meu să-mi verific mesajele. Aveam unul nou, de la HR. Subiect: „Meeting”. 😯

Am încremenit, iar un nod mi s-a pus în gât. M-am ridicat şi am pornit spre biroul HR. În faţa mea o colegă mergea în aceeaşi direcţie. O urmam tăcut, în timp ce mintea încerca să pună capăt tuturor gândurilor: „This is it! This is the end in this company and you have to accept it. Think to the next step, think to your next move…” Ajung în faţa biroului şi constat că colega deschide uşa să intre. Clar, încă o victimă. Eu dau să-mi aştept rândul, dar aud o voce feminină care-mi spune că e OK să intru şi eu. Era Julia, şefa globală pe marketing, aşezată într-un colţ, pe scaun.

Suntem invitaţi să luăm loc. Cedez colegei mele unicul scaun disponibil şi mă postez în spatele ei, sprijinindu-mă de spătar. Şefa HR stătea în spatele biroului, mută, uitându-se la Julia. Direct, ca şi cum era obişnuită cu astfel de scene, aceasta ni se adreseaza. „După cum deja ştiţi, trecem printr-un moment crucial. Se pare că efectele fuziunii noastre cu TalentWise au fost peste cele preconizate. Practic noua achiziţie a fost mult prea mare decât am anticipat că putem face faţă. De aceea am ajuns în situaţie când trebuie să luăm decizii foarte dificile. Încă de la început vreau să ştiţi că mi-a fost deloc uşor să iau aceste decizii…” Deja mintea mea nu mai asculta şi am simţit că nici picioarele nu mă mai ascultau aşa că, preventiv, m-am sprijinit de birou. Ce naiba o tot lungea atâta, nu era mai simplu să ne dea şi nouă dosarele şi basta? Auzeam ca prin vis cuvintele rostite dar mintea mea zburda aiurea „… o nouă schemă organizatorică care să ţină cont de cerinţele curente şi de perspectivă. O să primiţi amândoi indicaţiile necesare şi numele noilor voştri manageri. Încă o dată, îmi pare rău de această situaţie şi sper că pot să mă bizui pe voi şi în continuare. Vă stau la dispoziţie să vă răspund la întrebări…”

Eram perplex, în transă. Inima-mi bătea mai ceva ca după o partidă nebună de sex. Îmi simţeam pulsul în gât. WTF is going on here?!!! 😯
Julia tot insista dacă suntem OK, dacă avem întrebări, neclarităţi, şi dă-i şi dă-i… Colega mea, care de regulă e vorbăreaţă rău, muţise. Mi-am luat inima-n dinţi şi, trecând neaoş peste regulile protocolare, am spus-o pe şleau că am nevoie de ceva timp să mă reculeg: sunt în stare de şoc. „Sigur că da, înţeleg, dacă aveţi nevoie puteţi să vă luaţi liber tot restul zilei… nici o problemă… dar am nevoie să ştiu dacă mă pot baza pe voi pe mai departe.” Simţeam cu adevărat nevoia să ies pe uşă şi să mă aşez pe primul scaun disponibil. Cu jumătate de gură, neconvingător, am răspuns că da, se poate baza pe noi. A venit şi ne-a îmbrăţişat. Cred că se citea năulceala de pe feţele noaste căci în momentul când am cerut să ne retragem ne-a aprobat imediat.

Am plecat mai devreme acasă. Eram complet dat peste cap. Nici nu ştiam dacă să mă bucur ori nu. Mă durea sufletul după colegii pierduţi.

Va urma…

Baftă la toţi!

2 VoturiVotează!

Tags: , ,

2 Responses to Hard day (1)

  1. Dragos
    2016/04/23 at 19:41

    Bafta!

  2. 2016/04/24 at 00:37

    Mulţumesc Dragoş!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *