ICBC – capitol final (2)

La reprezentanţa auto

Deci duminică ne-am dus glonţ la reprezentanţa auto să discutăm cu dealerul dacă şi cum putem beneficia de cea de a doua poliţă de asigurare, cea care ne apăra împotriva deciziei de total loss a lui ICBC. Conform contractului, claim-ul putea fi raportat şi unui reprezentant al firmei de asigurări. Noi semnasem respectivul contract în momentul achiziţionării maşinii, fiindu-ne recomandat de către directorul economic. Deci era clar că dealerul nostru auto era totodată şi broker al asiguratorului.

De cum am ajuns am şi fost luaţi în grijă. I-am explicat lui Howard cum stă treaba. Ne-a întrebat dacă am luat cecul şi i-am spus că a doua zi urma să ne ducem după el. Apoi i-am dat contractul de asigurare. S-a uitat, l-a citit, apoi s-a scuzat şi s-a dus să discute problema cu persoana avizată pe astfel de teme: Sam.
Au discutat ei cât au discutat cu contractul în faţă (biroul lor avea gemuri din sticlă ÅŸi vedeam tot), după care Howard iese din birou ÅŸi vine la noi: “Well, I have good news for you. You will get a new brand car. The problem might be the colour of you car. Do you want same color? Maybe… you want to change it…”

Nu ne venea să credem. Omul însă ştia ce vorbea şi era în cunoştinţă de cauză. Nu era nicio abureală, nu exista niciun dubiu în privinţa asta: urma să primim o maşină nouă. Punct.
Dar iată că s-a ivit o altă problemă, neaÅŸteptată: juniorul chiar voia altă culoare… AÅŸa că Howard ne-a adus catalogul, să alegem: albastru, roÅŸu, negru, gri închis, gri deschis ori alb. Da, astea erau toate culorile disponibile. Juniorul voia roÅŸu, dar după negocieri l-am convins ÅŸi a acceptat tot culoarea ce o avusesem ÅŸi înainte. I-am explicat lui Howard că nu suntem superstiÅ£ioÅŸi.
Apoi grupului nostru s-a alăturat ÅŸi Sam (iar mai apoi a venit chiar ÅŸi directorul de vânzări). Sam ne-a liniÅŸtit ÅŸi el (dacă mai era nevoie) că aÅŸa va fi. Apoi ne-a explicat cum merg lucrurile… Trebuia să luăm cecul de la ICBC, ÅŸi care acoperea doar o parte din costul maÅŸinii noi, diferenÅ£a de preÅ£ urmând să fie acoperită integral de firma de asigurare. Tot împreună am stabilit ce acte sunt necesare ÅŸi ce acte pot fi re-folosite (de la vânzarea anterioară). Totodată am fost informaÅ£i că, din păcate, nu aveau în stoc nici un exemplar de culoarea dorită de noi, dar că deja se făcuse comandă (asta DA promptitudine!) ÅŸi că urma să ajungă joi. Cu ocazia asta a fost rândul lui Sam să ne întrebe dacă nu dorim, cumva, să alegem o altă culoare…

ToÅ£i păreau tare “grăbiÅ£i” să ne “motorizeze”, iar noi nu pricepeam de ce. Asta până am fost întrebaÅ£i dacă am închiriat maÅŸină.

Aici trebuie să fac o precizare. ICBC declară oficial (pe site) că în situaţia în care nu te mai poţi folosi de maşină (Loss of Use) eşti îndreptăţit ca ICBC să-ţi acopere cheltuielile cu închirierea unei maşini, utilizarea transportului în comun, a unui taxi, ori combinaţie dintre cele trei variante. Însă ce nu spune ICBC-ul, dar probabil ştiau cei de la reprezentanţă din experienţele anterioare, era faptul că după a treia zi de rent-a-car deveneai bun de plată. Nerambursabil. Îhî! Abia după ce i-am asigurat că noi n-am închiriat nimic s-au mai liniştit.
Am mai stabilit apoi că luni dimineaţă va veni Cristina să le aducă cecul, ÅŸi… asta a fost tot.

ICBC – mănăstirea din vale

Luni dimineaţă, la 8:15 ne-am prezentat la “mănăstirea din vale”, a colo unde mă spovedisem prima oară. Cele două slujnice de la recepÅ£ie ne-au ÅŸi luat în primire: “AveÅ£i appointment?” “NU”, le zic eu, moment în care aia de era mai tânără era cât pe ce să izbucnească de indignare că am venit neinvitaÅ£i. N-a apucat însă a deschide gura că i-am ÅŸi comunicat imediat scopul vizitei. N-aveam timp de pierdut, că mai trebuia să ajung ÅŸi la servici. I-am dat numărul de claim ÅŸi, după ce a scotocit prin sertare, ne-a înmânat plicul cu plăcuÅ£ele de înmatriculare. Apoi ne-a invitat să luăm loc ÅŸi să aÅŸteptăm până vine slujnica responsabilă cu desaga de lucruri personale (ne-au dat până ÅŸi CD-ul rămas în player ÅŸi chiar cutia cu batiste de nas).
Cinci minute mai târziu porneam deja spre “mănăstirea din deal”, aia unde se fac evaluările dezastrelor auto ÅŸi unde urma să purtăm bătălia finală…

ICBC – mănăstirea din deal: rundă finală

“Mănăstirea din deal” e mai mică ÅŸi se întinde doar pe circa jumătate de hectar, semn că ÅŸi importanÅ£a sa e diminuată pe măsură.

De cum i-am trecut pragul, duduia de la recepÅ£ie ne-a ÅŸi întâmpinat cu un “Hi! How are you? How ca I help you?…”
Duduia era toată un zâmbet. Avea o burtă mărişoară, pe care o mângâia din când în când cu un vădit sentiment de satisfacţie, semn că ceva, înăuntru, mişuna. Sau poate era doar satisfacţia că, undeva, un mascul va veghea veşnic asupra situaţiei sale financiare. Cu sau fără plăcere, de bunăvoie ori silit de instanţă.

I-am spus cine sunt ÅŸi i-am dat numărul de claim. Duduia a verificat în computer, apoi a deschis seiful. De acolo a extras un plic ÅŸi o coală de hârtie, pe care ni le-a înmânat. Plicul conÅ£inea cecul iar coala de hârtie era o declaraÅ£ie prin care renunÅ£am la maÅŸinuÅ£a noastră în favoarea ICBC-ului: Salvage Release. Am citit cu mare atenÅ£ie fiÅ£uica. Nu specifica nimic, în mod explicit, că maÅŸinuÅ£a fusese oficial declarată total loss de către ICBC. Doar chichiÅ£e avocăţeÅŸti: If not repairable, I transfer all rights, title and interest [...] to ICBC. Ori noi aveam nevoie de hârtia din care rezulta că maÅŸinuÅ£a noastră fusese declarată total loss. Că fără ea… ciuciu maÅŸină nouă…

Duduia însă nu se dă bătută cu una cu două. Ne spune că ne este suficientă hârtia aceea. Noi îi băgăm hârtia sub nas să ne arate unde scrie că maÅŸina a fost declarată total loss. Ea ne indică textul de mai sus, mirată că nu ne lăsăm convinÅŸi. Pe de altă parte, însă, nu pricepea de ce ne-ar trebui nouă aÅŸa năzbâtie… Se duce totuÅŸi ÅŸi ne aduce un alt raport, cel ce stabilea “valoarea de piaţă” a maÅŸinii. Vax. Nici ăsta nu ne era util, dar ne era foarte bun ca material informativ.
Atunci intervine Cristina, explicându-i că a vorbit sâmbătă cu celălalt ICBC ÅŸi că ni s-a spus cum că acele hârtii ne vor aÅŸtepta aici, să le luăm împreună cu cecul. Vrem acea hârtie ÅŸi nu plecăm fără ea, întrucât e dreptul nostru iar ICBC este obligată să ne-o dea. “Ba nu!” contrează duduia. De fapt nici raportul acela nu trebuia să ni-l dea. Åži pune mâna pe telefon, zicându-ne: “Am să o sun pe Kelly”. “Kelly lipseÅŸte până marÅ£i” zice Cristina. Duduia face ochii mari, rotunzi. Deja nu se mai mângâie pe burtică. O sună însă pe duduia-backup a lui Kelly. Cât formează numărul de telefon ne întreabă: “Dar aveÅ£i asigurare de total loss?” “Da”, zic eu. “Nu-i grija ta” zice Cristina, după care continuă: “Don’t take it personally”. Atunci intră pe fir duduia-backup care, probabil, o lămureÅŸte imediat că are în faţă “oameni periculoÅŸi” ÅŸi că e bine să ne ajute că altfel nu scapă… Cert este că duduia ÅŸi-a chemat imediat managerul în ajutor.

Doamna-salvatoare ne-a zâmbit ÅŸi ne-a întrebat care-i problema. Cristina i-a explicat. Åži aceasta a întrebat dacă avem asigurare pentru total loss. Cristina i-a dat acelaÅŸi răspuns: “It’s not your concern.”

Doamna-salvatoare n-a comentat nimic, dar s-a prins imediat că de data asta nu stă de vorbă cu canadieni normali: ÅŸtiam prea multe (adică eram oameni informaÅ£i) ÅŸi, deci, eram cu adevărat “periculoÅŸi”. S-a scuzat o secundă ÅŸi a dispărut pentru a se întoarce apoi cu raportul care ne trebuia. I-am mulÅ£umit frumos, iar Cristina s-a pus pe studiu. “Totul e clar?” “Nu”, zice Cristina. Åži atunci a început sesiune a de clarificări…

Atunci când costul reparaÅ£iilor depăşeÅŸte 75% din valoarea de piaţă a maÅŸinii, aceasta este declarată total loss. Absolut logic ÅŸi normal, am spus noi. Apoi doamna ne-a mai explicat că e scumpe airbag-urile – circa $2500 bucata. Åži windshield-urile (parbriz faţă) e scumpe – circa $2000 bucata. Că resetarea computerului de bord ÅŸi ÅŸtergerea erorilor în urma unui accident e ÅŸi asta treabă costisitoare… ÅŸi tot aÅŸa. Åži a mai spus că programul lor de computer e astfel făcut de se opreÅŸte automat în momentul în care costul reparaÅ£iilor depăşeÅŸte acel 75%. “Aha!”, zice Cristina, corectându-se repede înainte de a scăpa un “Bull shit!”.

Apoi, dacă doamna tot s-a convins că are cu cine sta de vorbă, am trecut la ÅŸuete. Åži uite-aÅŸa am aflat că o maÅŸină la care s-au deschis airbag-urile este declarată total loss în 99,9% din cazuri!!! Cristina a făcut de “a scos” de trei ori confirmarea informaÅ£iei. Deci nu contează restul pagubelor – dacă Å£i s-a deschis airbag-ul… adio maÅŸină. Singura situaÅ£ie în care decizia poate fi ÅŸi altfel este cea a maÅŸinilor foarte scumpe, unde valoarea înlocuirii unui airbag poate fi justificabilă, comparativ cu valoarea maÅŸinii. Dacă o fi sau nu aÅŸa, mai bine vă las pe voi să decideÅ£i…

Am mai întrebat-o apoi dacă putem închide poliÅ£a de asigurare veche, cu data accidentului. Păi, asta se poate doar în condiÅ£iile în care nu am optat pentru rent-a-car. Că dacă am închiriat maÅŸină, poliÅ£a de sigurare se transferă automat pe maÅŸina închiriată. Nu închiriasem nimic (aveam “buburuza” roÅŸie ca soluÅ£ie de backup), aÅŸa că urma să primim înapoi băniÅŸorii aferenÅ£i.

La final mi-am permis să o întreb dacă pot face niÅŸte poze la maÅŸinuţă, aÅŸa… de adio. “MaÅŸina voastră e aici?” “Nu cunoaÅŸtem”, zicem noi. “StaÅ£i să verific… Dar nu vreÅ£i mai bine să vă trimit eu pozele de la dosar?” “Ar fi OK”, zicem noi. Imediat ne-a dat un pix ÅŸi o bucată de hârtie să-i notăm adresa noastră de email.
Apoi ne-am despărÅ£it cu cele mai călduroase ÅŸi cordiale salutări de bine din ambele părÅ£i. Chiar era de-a dreptul înduioşător…

Când am ajuns acasă pozele deja mă aÅŸteptau în căsuÅ£a poÅŸtală. Mi-a sărit între ochi data marcată pe poze, dar mă abÅ£in să comentez despre asta… Ce nu pot să mă abÅ£in a comenta sunt cele două fotografii cu bordul maÅŸinii (partea din stânga volanului) ÅŸi în care se vede clar că impactul a fost suficient de puternic încât să-l deformeze. Vorba Cristinei: “Frate, dar cu ce viteză v-a izbit maÅŸina aia de a reuÅŸit să hâiască bordul în aÅŸa hal?…” Åži atunci ne-am adus aminte de vorbele juniorului, care a mărturisit mai apoi că cel mai tare s-a speriat “atunci când maÅŸina noastră a sărit în sus”. La vremea respectivă noi am crezut că el de fapt se referă la acea miÅŸcare de dute-vino cauzată de inerÅ£ia corpului. Åži atunci i-am spus Cristinei: “Åžtii, după ce m-am dat jos, am constatat că distanÅ£a dintre cele două vehicule era de circa 2,5 metri.” “Deci SUV-ul a ricoÅŸat înapoi?” întreabă ea. “Nu. Noi eram cei care ajunsesem mai aproape de bordura din stânga…”

De la ICBC ne-am dus la reprezentanţă. Imediat am fost înconjuraÅ£i de toată atenÅ£ia. Le-am dat cecul ÅŸi gata. Nu mai trebuia să facem nimic, nu mai trebuia să le dăm nimic (acte). Au spus că se vor ocupa ei de toate, inclusiv de partea de claim la cealaltă firmă de asigurări. Chiar ÅŸi partea de finanÅ£are tot ei se angajau să o rezolve (stingerea împrumutului vechi ÅŸi deschiderea unuia nou, în aceleaÅŸi condiÅ£ii – termene & dobândă). Atât au spus: când ne vedem data viitoare aveÅ£i doar de semnat actele ÅŸi să luaÅ£i maÅŸina, cu tot cu farurile de ceaţă montate. Le-am mulÅ£umit ÅŸi am plecat spre casă.

Ceva mai târziu mă sună un agent de la firma de asigurări. Mai avea nevoie doar de acel Autosurce Valuation pentru care ne luptasem noi la ICBC. L-am scanat imediat şi i l-am trimis pe email. Şi asta a fost tot.

Joi primesc un telefon de la Howard: “Your new car is ready. You can come anytime to pick up.”
DA, asta era în sfârÅŸit o veste bună…

Baftă şi vouă!

CiteÅŸte ÅŸi:
- capitolul anterior: ICBC – capitol final (1)
- continuarea poveÅŸtii: A new begining

Tags: auto, bani, gallery, Jurnal de emigrant, sistem