ICBC şi poarta sa cea nouă

Pentru cei nefamiliarizaţi, ICBC este acea companie (cu acţionariat de stat & privat) care deţine în British Columbia monopolul asupra tot ceea ce înseamnă:

• permise auto şi acte de identitate
• înmatriculări vehicole
• asigurări auto obligatorii (un fel de RCA)

Adică e un fel de Tatăl Nostru al tuturor enoriaşilor care au un motor pe lângă casă şi se mai folosesc din când în când de el.

Luni dimineaţă eram (cum altfel) programat pentru a mă prezenta la spovedanie în faţa celor de la ICBC.

Întâlnirea cu ICBC-ul face parte din “protocolul” standard ce trebuie urmat după consumarea unui eveniment în care este implicat un vehicol. La urma urmei el este Tatăl asigurator care ne are în pază, el plăteşte eventualele păcate ori daune şi e normal să vrea să ştie “ce s-a întâmplat”. El stabileşte cine şi cât a păcătuit, după cum tot el este cel ce hotărăşte numărul de mătănii şi acatiste pentru fiecare păcătos în parte.

Pentru asemenea spovedanie importantă vă daţi seama că m-am pregătit cu toate cele necesare materiale, întrucât cu cele sufleteşti eram deja pregătit. Două zile la rând am lucrat de am pregătit discursul şi toate celelalte. Am pierdut chiar şi nopţile pe internet, vizionând o grămadă de crash test Euro-NCAP ori încercând să aflu viteza unui Mazda Tribute 2005 de la care se deschid airbag-urile în caz de coliziune frontală. Ba am desenat chiar şi o minunată hartă (realizată la scară) cu locul în care s-a petrecut păcatul (cu măsurători şi fotografii din teren, făcute pe-o ploaie câinească, de nu-ţi venea nici pet-ul să-l dai afară). Ce mai: eram super-mândru de toată pregăteala mea.

Între timp soaţa mea m-a “prelucrat” spiritual, explicându-mi cu stă treaba cu duhovnicii ăştia din Canada şi care vorbesc şi gândesc numai după sfânta lor scriptură. Mi-a mai explicat apoi că orice formă de interpretare a textului bliblic este considerată blasfemie. Aşa că să fiu cu mare băgare de seamă la ce spun…

Deci ne-am prezentat, eu şi Cristina, la poarta templului ICBC, cu gândul măreţ de a mă descotorosi de păcat. Acolo am mărturisit la cele două slujnice de la recepţie cine sunt şi pentru ce am venit. Ele mi-au verificat numele în pomelnicul pentru cei vii, după care ne-au poftit să luăm loc. În foarte scurt timp a apărut o cucoană preoteasă, destul de tinerică. Aceasta ne-a invitat, cu zâmbetul pe buze, în confesionalul no. 5 unde urma să aibă loc spovedirea.

La început, pentru încălzire, coana preoteasă m-a verificat dacă sunt enoriaş de-al lor. A întrebat apoi la ce schit de body shop să-mi ducă maşina pentru tămâiere şi aghezmuire întru îndreptarea tăblăriei pe calea cea bună. Imediat m-a şi înştiinţat că evaluarea maşinii va fi făcută la data de 28 iar a doua zi va fi predată meşterilor călugări spre exorcizare.

Apoi m-a întrebat dacă în seara cu pricina veneam de la vale. Nu, îi zic eu, veneam de la deal. “Şi, încotro îţi purtai paşii? Mergeai spre casă?”, zice ea. “Mergeam către Arhiva Înţelepciunii, că aveam due date pentru cărţile împrumutate de junior”. “Ah…” zice, gândindu-se probabil cum ar fi să aibă şi ea un junior. “Dar şi la slujbă mergi cu maşina, nu-i aşa?” “Doamne fereşte!” sar eu în sus. “Ar fi păcat de neiertat, cu excomunicare imediată de sub aripa protectoare a Domnului” zic eu, aducându-aminte că dacă foloseşti maşina în alte scopuri decât cele declarate (şi pentru care plăteşti corespunzător), automat nu mai eşti acoperit de asigurare. “Oh… Deci pentru pleasure…” “Strict pentru plăcere” zic eu, completând în gând că e vorba strict de plăcerea mea, a familiei mele şi a prietenilor. Dar cucoana nu s-a lăsat până nu m-am confesat explicit pentru ce folosesc eu maşina. Apoi a trecut la lucrurile serioase: “Da’ ce s-a întâmplat maică?” Şi atunci eu am început sfânta spovedanie… Varianta prescurtată, cea introductivă.

După ce mi-am eliberat sufletul, coana preoteasă întreabă: “Dar îngerul păzitor, Nino-Nino a strat mult prin preajmă?” “Vai, nu, păcatele mele. Doar ce-a făcut câteva poze, m-au întrebat câte steluţe am văzut, ce culoare aveau şi dacă era vreuna verde printre ele, după care s-a apucat să dirijeze sufletele rătăcite în pelerinajul lor prin intersecţie…” “Aha! Deci n-au avut dubii privind ce s-a petrecut…” îşi zice preoteasa în gând, zicând apoi cu glas mieros: “Dar pe celălalt suflet pribeag, l-a întrebat îngerul ceva?” “Nu. Ba chiar deloc, că taman când au apărut şi îngerii salvatori s-a întâmplat de-a intrat subit într-o stare aşa… de asceză, după care a plecat cu targa…” “Aha! Care va’ să zică găsiseră deja păcătosul” gândi preoteasa continuând: “Da’, ia spune tu: cumva s-a dat şi vreun pomelnic, ori poate vreun tichet?…” “Păi, s-a dat, cum să nu. Chiar eu l-am luat, cu mânuţa mea. Scria în el ceva despre Psalmul 174 şi despre nişte mătănii… Dar cum de nu aţi citit însemnările îngerului Nino-Nino?” Preoteasa, pe deplin lămurită în mintea ei, se scuză cu evlavie: “Nu, că n-am ştiut numărul de pagină la care să mă uit…”, la care eu, amabil cum sunt, îi dau cartonaşul primit de la îngeraş şi pe care scria numele acestuia şi numărul de dosar. “Dar ia’ spune-mi, cu celălalt pribeag ai vorbit ceva? Aţi schimbat gânduri, v-aţi alinat durerile?” “Iertat să fiu, eu am încercat dar portiera îmi era înţepenită şi n-am reuşit să ies până n-au venit îngerii ce sting focurile iadului…” “Of, ce păcat…” zise ea, parcă luminându-se toată la faţă.

Apoi, după o foarte scurtă pauză, continuă introductiv: “Ştii tu cum stă treaba asta cu ştergerea păcatelor? Ţi s-a explicat?” “Păi, sincer, nu prea ştiu. Ştiţi, eu n-am mai păcătuit niciodată…” Atunci, bucuroasă că poate să mă iniţieze în cele sfinte taine, coana preoteasă întoarse spre mine ecranul Marele Ceaslov, gata orânduit pentru mine. În el erau scrise ordonat, pe ani, numărul de acatiste ce le aveam de dat întru eliberarea sufletului meu păcătos. Iar eu, văzând atât de multe cifre, îndrăznii a întreba: “Dar asta nu cumva e pentru păcătuire 100%?” La care preoteasa ridică sprâncene cu o mirare nedisimulată, de genul “Dar ce, se poate şi altfel?” După care spuse: “Păi, trebuia să-l laşi să treacă.” “Dar era la mama necuratului când am intrat eu în intersecţie, adică la cel puţin 50 de metri depărtare… Avea obligaţia să mă lase să-mi termin răsucirea la dreapta. Dar uite că a venit de m-a pălit cu mare viteză…” “Mda, dar cauza asta nu se poate pune la socoteală, că n-are nicio legătură cu efectul. Tu trebuia să îl laşi pe celălalt să se ducă în plata Domnului în loc să faci stânga pe drumul pierzaniei, cu atât mai mult cu cât avea viteză mare…” Însă pe mine imediat mă duse gândul la o vorbă de duh de pe site-ul ICBC: Speeding and/or generally not paying attention may also result in the through vehicle being partly at fault.

Dar mintea mea balcanică păcătoasă, însă, se ţinea strâns cu dinţii de Psalmul 174 din Sfânta Scriptură (aka Motor Vehicle Act), pe care dealtfel, cu evlavie, l-am scos şi l-am pus pe masă. Că doar nu degeaba mă pregătisem… Şi atunci i-am spus coanei preotese: “De ce toată lumea citeşte numai prima jumătate de Psalm? Că şi soţia mea a făcut la fel. I-am dat să citească Psalmul şi, după ce a citit jumătate din el, mi-a spus că este evident că eu sunt un mare păcătos. Dar eu am rugat-o apoi să citească cuvântul Domnului până la capăt. Şi după ce a citit a dobândit iluminarea. Şi m-a întrebat: poţi să dovedeşti asta? Iar eu i-am răspuns: DA.”

Yielding right of way on left turn

174 When a vehicle is in an intersection and its driver intends to turn left, the driver must yield the right of way to traffic approaching from the opposite direction that is in the intersection or so close as to constitute an immediate hazard, but having yielded and given a signal as required by sections 171 and 172, the driver may turn the vehicle to the left, and traffic approaching the intersection from the opposite direction must yield the right of way to the vehicle making the left turn.

Atunci marea preoteasă a luat din mâinile mele bucata de hârtie pe care stătea scris Psalmul şi l-a citit, cu mare atenţie, smerenie şi ascunsă uimire. Apoi l-a mai citit încă o dată. Se poate să-şi fi spus în gând şi vreo rugăciune, poate-poate dispare, dar vă asigur că textul era exact cel din Biblie. Restul însă era teatru.

Apoi a tras aer în piept şi ne-a tălmăcit pasajul: se referea la situaţiile în care un suflet pribeag rămânea rătăcit la mijloc de răscruce de drumuri iar steluţa sa devenea roşie… “Aha! Totul e limpede! Cum de nu m-am gândit?” am spus eu, filosofând la ce ar putea declara un martor la un eventual astfel de accident: că ăla a intrat pe “steluţă verde”, regulamentar, l-a buşit pe ăla de avea “bulină roşie”… Îhî!…

Întrevederea s-a terminat. Ne-am despărţit cu compasiune şi multă dragoste în ochi, dar nu înainte de a-i reaminti cucoanei să scrie în raportul ei că eu aveam săgetuţă verde în faţa ochilor. “Da, da! N-am să uit!” îmi spuse preoteasa înainte de a închide uşa confesionalului după ea.

Abia aşteptam să ieşim. Afară încă ploua. Ne-am urcat în maşină şi ne-am aprins ţigările. Dacă n-am fi fost tensionaţi amândoi, probabil că ne-ar fi buşit râsul. Mă uitam tâmp, în gol, către clădirea din faţa mea, exact ca boul la poartă nouă…
După câteva clipe i-am spus Cristinei, aşa, ca fapt divers: “Dar ştii tu oare că dacă accidentul are loc când ambii şoferi sunt pe culoare galbenă, vina se împarte juma-juma?… Deci, dacă ai numai verde, eşti 100% vinovat. Dacă te prinde culoarea galbenă eşti vinovat 50%. Iar dacă galbenul se face roşu, eşti vinovat 100%. Concluzia e una singură: luaţi exemplul celor de la UPS şi care-şi aleg traseele încât să facă tot timpul numai la stânga”

Atmosfera s-a mai destins puţin, aşa că mi-am permis să-i spun un banc: “Ştii amenda pe care am primit-o? Dacă o plătesc în 30 de zile, se consideră că recunosc fapta dar beneficiez de 25% reducere din valoarea amenzii. În plus, nu se înregistrează în record. Dar dacă n-o plătesc în 30 de zile ori depun contestaţie pentru amendă, aceasta se adaugă automat to my record” Subtilă cale de intimidare, nu-i aşa? Asta aviz amatorilor care îndrăznesc să se pună cu “sistemul”…

Mai târziu, în aceeaşi zi, mă sună unul de la ICBC cearîndu-mi o copie de la factura pentru maşină, ca să vadă valoarea ei şi cât se poate acoperi. I-am dat-o şi pe asta. Foarte amabili şi prompţi îngeraşii ăştia de la ICBC…

Poziţia de monopol a lui ICBC ar putea să pară destul de ingrată: pe de o parte apără interesele “victimei”, după cum pe de altă parte apără interesele “vinovatului” (ambii fiind clienţii săi). Realitatea este că, de fapt, ICBC îşi apără doar propriile interese. Adică are grijă ca oricare dintre părţi să primească cât mai puţin ca despăgubiri. În acest scop, de exemplu, se prevalează de informaţiile furnizate de oricare dintre părţi (în scopul de a-şi dovedi nevinovăţia ori de a obţine despăgubiri mai mari) pentru a le folosi împotriva celeilalte părţi. Dar nu de puţine ori se întâmplă ca respectivele informaţii să fie folosite taman împotriva celui ce le-a furnizat.

Începând de a doua zi mi-au parvenit şi primele informaţii – demne de luat în calcul – despre ce trebuie să faci în caz de accident. Din păcate, au sosit cam tardiv pentru mine…

Foarte curând, însă, am să le pun cap la cap şi am să le postez aici, pe blog. Măcar ceilalţi newcomers care ajung în asemenea situaţii să ştie ce au de făcut.

Baftă la toţi şi aveţi grijă de voi!

Citeşte şi:
- capitolul anterior: Revelaţia
- continuarea poveştii: Cred că am luat-o razna…

Tags: auto, normalitate, sistem