I want to ride my bike…

O bicicletă primită

Miercurea trecută ne-am ploconit şi noi cu ceva lucruri, printre care şi o bicicletă.
După cum e lesne de înÅ£eles, vreo câteva zile la rând mi-a tot sunat în cap refrenul celor de la Queen, în varianta pentru juniori: Daddy, can I go outside with my bike? I want to ride my bike…
Toate bune ÅŸi frumoase, doar că bicicleta avea câteva mici hibe: soneria nu funcÅ£iona, ÅŸaua era prea sus ÅŸi, în plus, roÅ£ile erau desumflate…

Bicicleta aceasta avea roÅ£i de 20″ ÅŸi era… ceva mai mare. Nu mult, dar suficient cât să nu încapă în portbagaj pentru a o duce până la staÅ£ia de benzină, aÅŸa cum am procedat cu “cealaltă”. ÃŽn aceste condiÅ£ii, n-aveam decât două soluÅ£ii: ori dau la pompă acasă, ori ne deplasăm pe jos, toÅ£i trei frumos încolonaÅ£i, până la staÅ£ia de benzină. Nu era chiar departe: circa 1,5 km. Doar că de-a lungul traseului (drum destul de circulat, cu câte o singură bandă pe sens) mai lipseau, pe ici pe colo, trotuarele… Åži eram sigur că la întoarcere juniorul nu va vrea să meargă cuminte, pe lângă bicicletă… AÅŸa că am ales să aplic prima variantă…

Dacă aÅ£i uitat ce am păţit la ultima tentativă de a umfla niÅŸte roÅ£i de bicicletă, rememoraÅ£i alături de mine durerea în cot care am căpătat-o atunci. TotuÅŸi, recunosc, nu m-am putut abÅ£ine ÅŸi, preÅ£ de câteva minute, tot mi-am încercat ÅŸansa cu pompa cea veche ÅŸi blestemată. Desigur că am renunÅ£at repede, înainte de a mă alege cu alte traume… Åži cu soneria mi-am încercat norocul, dar piesele de plastic din interior erau cu mult prea uzate.

În asemenea condiţii, am decis că e cazul să facem o vizită la magazin cu prima ocazie. Adică sâmbătă. Desigur că n-am ales tot Crappy Tire Am hotărât să ne încercăm norocul la Walmart.

Raionul de “industriale” nu era foarte mare, dar ceva marfă tot avea. La capitolul “pumps” erau prezente doar două modele, dintre care una semăna îngrozitor cu “aia” de-o aveam în debara… AÅŸa că, cu aprobarea juniorului, am luat-o pe cealaltă: una clasică, de podea, dotată chiar ÅŸi cu manometru. $23.93 fără taxe. “Scump dom’le, scump…”
Am tras cu ochiul ÅŸi la raionul “auto”, dar acolo n-aveau pompe de niciun fel. Păi la ce-i trebuie unui ÅŸofer pompă? Ori se duce la benzinărie să-ÅŸi verifice regulat presiunea în pneuri, ori pune roata de rezervă dacă are pană, ori… sună la serviciile de asistenţă tehnică (ÅŸi care abia aÅŸteaptă prilejul). Face cât nu merită, dar cine să se uite la bani?… Canadienii? No way…

După ce am ales pompa, am trecut la accesorii:

• locker (sistem anti-furt) – $16.93;
• bell (sonerie clasică, marca… “Bell”) – $5.93;
• kit de lumini, LED, faţă + spate – $24.93.
• needles (ace pentru umflat mingi), set 3 buc., să am de unde da ÅŸi la alÅ£ii – $0.97

AÅŸ mai fi luat ÅŸi mănuÅŸi (astă vară juniorul s-a ales cu bătături în palme de la călărit biciclete), dar din păcate n-am găsit o mărime corespunzătoare. Data viitoare însă voi lua cu mine expertul în destrămarea textilelor ÅŸi vom alege o pereche căreia să-i putem tăia degetele fără riscuri…
Un capac de ventil am “împrumutat” de la una dintre bicicletele expuse.

OK. Deci aveam cam tot ce trebuia. Cu excepÅ£ia… unor mici amănunte: în casă aveam o duzină de ÅŸurubelniÅ£e ÅŸi un biet cleÅŸte (ÅŸi care s-a dovedit ineficient atunci când am vrut să dau jos roÅ£ile ajutătoare de la prima lui bicicletă). AÅŸa că ne-am dus, eu ÅŸi juniorul, la raionul de “scule”. ÃŽn treacăt am aruncat ÅŸi o privire la mănuÅŸi de golf ori pompe auto, dar n-am avut noroc.

Scule erau destule. Made in China. Cu mici excepţii.
Am vrut să iau o cheie reglabilă (“franceză”), Made in USA. ÃŽnsă cu doar trei dolari în plus căpătam un set Made in China. Trei bucăţi, mărimi diferite. AÅŸa că am ales setul chinezesc, gândindu-mă că am rezerve (ori am de unde da la alÅ£ii). AÅŸadar, wrench set (6″/8″/10″) – $19.97.
La ele s-a adaugat mai apoi ÅŸi un set de 9 chei (de la 1/4″ la 3/4″) – $15.96. Ar fi fost bune ÅŸi niÅŸte chei sexygonale, dar deja sărisem calul cam mult cu bugetul…

Final de operaţiuni

Când am ajuns acasă, primul lucru care au intrat în funcţiune au fost lămpile cu LED-uri. Dar nu pe bicicletă, ci în mânuţele juniorului. De mândru ce era s-a închis în baie, cu lumina stinsă.
Abia după ce i s-a mai potolit entuziasmul am putut să-l chem să montăm împreună soneria. Aceasta s-a dovedit că era pe dreapta, dar până la urmă i-am găsit noi loc pe ghidon, lângă schimbătorul de viteze.

Ei, acum venea partea mai grea: umflatul roţilor. Din fericire, de data asta se pare că am nimerit o pompă adevărată. În nici jumătate de minut am umflat prima roată, fără probleme majore. La scurt timp s-a rezolvat şi cu a doua.

Bună treabă a făcut tati...

La rând urma şaua. Cineva îmi dăduse o sugestie şi acum urma să o testez.
Åžaua originală a bicicletei nu mai putea fi coborâtă: era la maxim, rezemându-se direct pe cadru. ÃŽnsă noi mai aveam două biciclete în balcon… AÅŸa că am demontat ÅŸaua de la una din ele. Le-am comparat, măsurat ÅŸi… minune: nu numai că tija era mai scurtă cu câţiva centimetri, dar se ÅŸi potriveau în diametru!
ÃŽntrucât încă era totuÅŸi prea înaltă pentru junior, am fost nevoit să înclin suportul puÅ£in în faţă, pentru a-i proteja cât de cât “biluÅ£ele”.

La final am reglat frânele. Ăsta chiar a fost ultimul lucru pe care puteam să-l mai fac. Overall, cred că m-am descurcat onorabil, ţinând cont de experienţa mea de mecanic.
Eu am avut o singură bicicletă, pe care am călărit-o până pe la vârsta de 6 ani. Era de fapt o bicicletă cu 3 roÅ£i, toate de aceeaÅŸi mărime (14″, cauciuc plin, fără cameră, precum cele de landou), un “CarpaÅ£i” verde, parcă, ÅŸi care se putea transforma în bicicletă prin înlocuirea părÅ£ii din spate a cadrului. O bicicletă rudimentară. Nici frâne n-avea… Modelul a dispărut înainte de apariÅ£ia faimosului “Pegas”.
Ani de-a rândul m-am tot rugat de ai mei să-mi cumpere o altă bicicletă, mai mare. M-am ales numai cu promisiuni. Ultima dintre ele a fost că dacă iau “treapta I” la liceu, o să am bicicletă. Am luat treapta ÅŸi ne-am dus la magazin. Visam la un “Pegas Standard”, care costa circa 700 de lei. La magazin nu mai avea decât un singur exemplar, pe care scria… “DEFECT”. End of story. Punct.

Mai aveam un singur lucru de rezolvat: să o testăm. Vă daÅ£i seama că erau “unii” care nu mai aveau deloc răbdare… Åži ne-am dus să o testăm, chiar dacă afară tocmai începuse ploaia…

Testing the bike

Baftă şi vouă!

Tags: copil, evolutie, fericire